VIDEO 3D Germania – Serbia 0-1! S-au întors sârbii

  • Publicat:
  • Actualizat:

Serbia a reușit să complice serios calculele în Grupa D, după
1-0 cu Germania. De fapt, a reintrat cu șanse reale în lupta pentru
calificarea în optimi după un meci de excepție. Nemții porneau
favoriți. După mulți, arătaseră cel mai consistent joc la această
ediție a Mondialelor, dar asta în condițiile în care victoria la
scor cu Australia era considerată a fi relevantă. Înfrângerea i-ar fi scos total din luptă pe sârbi, așa că
Antic și-a montat jucătorii pentru un meci de totul sau nimic.
Klose le-a ușurat misiunea, făcând două faulturi de „galben”, care,
adunate, au dat un „roșu”. Raportul de forțe s-a dezechilibrat, iar
îndârjirea sârbilor s-a materializat aproape instantaneu prin golul
lui Iovanovic.

Meciul și
penalty‑ul făcut cadou

În dificultate, nemții s-au apucat să construiască pentru un gol
egalizator care i-ar fi liniștit cât de cât în perspectiva
ultimului meci din grupă, cu Ghana. Au fost aproape, dar Podolski
și-a bătut joc de penalty-ul acordat în urma hențului făcut de
Vidic în careu. A doua lovitură de pedeapsă făcută cadou de sârbi
adversarilor, după ce, pe finalul jocului cu Ghana, Kuzmanovic a
atins balonul cu mâna în careu. Stojkovic a reușit parada vieții,
dar finalul a fost unul pe muchie, cu sârbii ratând două mari
ocazii, câte o bară pentru Ivanovic și Zigic. Astăzi se joacă și al
patrulea meci al grupei și, în funcție de rezultatul disputei
Australia – Ghana, în ultima rundă va fi o luptă acerbă în trei,
Germania, Ghana și Serbia, pentru cele două locuri
calificante.

Germania n-a mai ratat un penalty din 1974 la o Cupă Mondială
(exceptând loviturile de departajare)


Click aici pentru LIVE
TEXT



Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×